SEMN CĂTRE CLASA POLITICĂ (7)
Corneliu Leu
leuc@upcmail.ro
ÎN ALT FEL DESPRE CÂȘTIGĂTOR
Într-un
articol trecut, întrebarea dacă există un câștigător al acestor alegeri
se referea la câștigătorul moral și nu la cel formal. Iar concluzia,
din nefericire, a fost că, din punctul de vedere moral al alegerilor -
care pentru o societate și, mai ales, direcțiile ei de dezvoltare, este
mult mai important decât statistica de moment, acest punct de vedere
fiind singurul care poate oferi certitudini în perspectiva istorică -
clar este numai teribilismul din cazul celui care a pierdut în fața
nemulțumirii unor tineri modești, dar care au ajuns la concluzia că
trebuie să devină responsabili față de propriile lor nevoi. Și doar pe
linia aceasta putându-se trage învățămintele.
Câștigătorului statistic, de-abia acum i se caută rațiunile și
resoartele care l-au ajutat, unii lăudându-se prea mult și găsindu-și
găunoase merite, alții, căutând nod în papură, acuzându-l exact cu ceea
ce le-ar conveni lăudăroșilor, dându-le apă la moară tot acestora,
chiar și dacă folosesc înjurături și invective având impresia că
procedează la demascări. Ei nu țin seama de faptul că, de la un asemenea
vot înaine, e clar modul în care societatea a început să respingă
demagogia statistică folosind termeni economici fără acoperire, indicând
cifre sau procentaje pe care le poți întoarce și într-un fel și în
altul ca-ntr-un soi de filibusterism de aritmetică fără rezultate. S-a
demonstrat că memorarea inutilă a unor adunări și scăderi pe care nu le
calculează nimeni nu-ți dă credibilitate de politician și nu convinge
decât asupra neputinței de a asigura o guvernare reală, bazată pe
economia reală. În ultimă instanță, aceste cifre fiind eticheta
nesincerității față de electorat, precum după Ceaușescu a demonstrat-o
și Băsescu.
Deoarece,
o populație care nu câștigă mai mult de jumătate din nevoile de
subsistență este de-a dreptul jignită prin asemenea promisiuni care-ți
arată și ipocrizia și nepriceperea. Ipocrizia de a potoli foamea cu
speculații contabile pe hârtie și incompetența dușmănoasă în materie de
economie reală. Ipocrizia de a promite cantități homeopatice, obținute
prin jonglerii strict fiscale și nepriceperea de a mânui adevărata
pârghie economică de care are nevoie populația pentru a se îndestula.
Prin astea, ea te miroase, își dă seama că nu faci decât să-i contrazici
interesele sau s-o furi. Și, convingându-se de cancerul social pe care
îl reprezinți, te respinge... Prin prisma unei asemenea nevoi de
respingere a acelei clase politice la care, tocmai prin demagogia
carieristă cu care-și clamează tinerețea cam trecută, în loc de a
recunoaște infantilismul întârziat, constați că păstrează aceleași
racile și la generația ce se pretinde a-i înlocui pe falimentarii
dinainte, electoratul s-a întors spre contracandidatul care a arătat a
nu fi robul unor asemenea trucuri de propagandă politică, recunoscând
sincer că nu le știe mânui. Și iată că, prin nemulțumirea față de ceea
ce a guvernat până acum, acestuia i se ivește șansa de a fi perceput
altfel: drept un candidat nepolitic,
neprovenind dintre lătrăii cunoscuți, nesofisticat în materie de
politicale și precaut față de promisiunile lipsite de acoperire. Iar,
prin asta, el câștigă alături de adevăratul triumfător care, pentru
prima dată este electoratul în lupta cu o clasă politică ce nu-l
reprezintă și, mai mult, îl diprețuiește și-l desconsideră, de vreme
ce-și permite a-l fraieri și a nu-i păsa de nevoile lui reale.
Consecvent
în precauție, ceea ce iarăși devine un atu pentru el, acest câștigător
nu se-mbată deocamdată cu apă rece, se delimitează de la a defila
dâmbovițean și lăcrimos cu Băsescu, alegând o participare sobră în
capitala ardeleană a Unirii și lasă guvernul să arate cum își poate ține
propriile promisiuni („pomenile electorale” - cum au fost catalogate)
după ce i-a fost desființat prin demascare aparatul și metoda de
propagandă care, cu vechea și morbida știință lua fața (mai vulgar: lua
maul) prin manipularea a tot felul de cifre. Tocmai pentru că această
prestidigitație, pentru care membrii Cabinetului Ponta vor primi și își
vor da multă vreme palme ne putând-o confirma decât prin alte scumpiri
sau taxe, s-a compromis prin votul negativ deja primit.
Se
subliniază astfel, din partea ambelor tabere, opera de ignoranță
politică din care a rezultat votul: Unii au ignorat în mod arogant
capacitatea de percepție a electoratului, alții au votat recunoscând că
ignoră politica și politicalele, cu gândul la niște interese mult mai
pragmatice pentru ei. Ambele forme de ignorare ducând spre rezultatul
pro-Johannis.
Dacă
va continua astfel, savurându-și succesul, dar conștient de marile
nemulțumiri social-morale care au condus spre acest succes tocmai pentru
că „alegătorii s-au maturizat”, pentru că el nu are nevoie de vedete
politice, așa cum a și declarat și pentru că că are o obligație față de
acei „tineri integri, departe de politică” care l-au votat, atunci toți
cetățenii vor câștiga. Vom fi convinși că avem perspectiva acelei
schimbări a cărei dorință o exprimă categoric șocul din rezultatul
alegerilor,că șansa pentru România și votul ei cinstit, există. Pentru
că o elementară demnitate civic-națională ne obligă să credem în acest
vot cinstit, să respectăm sinceritatea rațiunii care a condus la el și,
astfel: să sperăm, în ciuda dezamăgirilor de genul luminiței de la
capătul tunelului!... Sigur, este doar un cap de pod, dar este primul,
al unei altfel de construcții decât în cei 25 de ani de variante
electorale feseniste. Poate că nu înseamnă mult, iar sensul lui –
dezamăgire! - va suferi în curând o încercare de deturnare din partea
forțelor ostile. Dar este limpede pentru auzul nostru că, de auzit, acel
„Hai să facem alt fel!”, s-a auzit în spațiul politic românesc la un
mod foarte clar, ca voință a unei părți decisive a electoratului. De la
care nimeni n-ar trebui să dea înapoi, considerându-ne mobilizați de un
comandament național. Numai astfel ne vom demonstra apartenența la acele
societăți superioare pentru care, față de anumite interese ce se
dovedesc majore sau esențiale, există și o rațiune superioară
intereselor cotidiene, de partid, de grupare, de familie sau chiar
individuale.
Pentru
că, oricât ar spune domnul Klaus Johannis că ținta îi este să ajungă
până la urmă la o guvernare liberală, dacă pornim de la acele semne de
întrebare pe care le-am exprimat în legătură cu niște sensuri total
netransparente pe care le capătă prin persoana dumnealui substantivul „derogare”,
constatăm, până la urmă, că îi vor trebui foarte mulți ani ca să ajungă
un președinte de drept și fără derogare de la slova statutului PNL.
Domnia sa are un mic număr de luni de activitate în partid iar, cum
peste douăzeci de zile va trebui să-și dea demisia, spre a deveni
Președinte al tuturor românilor, înseamnă că nu va mai adăuga altă
vechime. Așa că, peste o legislatură (sau chiar peste două, cum îi urăm
noi din toată inima speranțelor noastre) tot nu va avea vechimea
statutară, și tot de derogare va fi nevoie. Iar, dacă va fi nevoie de
derogare, de unde știm că nu vor apărea iarăși întrebări neelucidate
care să ne cultive suspiciunea. Poate de alt gen decât cele de astăzi în
legătură cu turnura privindu-l pe Crin Antonescu sau cu ce interese au
avut liberalii când l-au importat pe Johannis, cu faptul dacă este
această derogare o decizie internă sau externă, dacă nu cumva este el
marioneta altor jocuri politice, dacă n-a fost impus de cineva, sau cu
dorința de a se afla public adevărul despre ce s-a petrecut intim între
el și Crin sau între ei și alții care l-au lucrat pe Crin... Și multe
altele, la care nu am primit răspuns dar, care, acum când cei care au
sperat în ceva l-au votat, nici nu mai contează.
Va
conta numai apropierea sau contrastul dintre modul cum va fi și cum se
va comporta el și modul cum l-au perceput cei care au avut încrederea
să-l voteze. Speranța este că, învățând din netrebniciile al căror ecou e
prea recent între zidurile Cotrocenilor ca să nu atragă atenția unui om
de bun simț, dar și ferindu-se ca de dracu de rolul jucător prin care
Băsescu și-a mascat tentativele de dictatură și de act volitiv personal,
noul Președinte, ajungând cu adevărat a fi al tuturor românilor, își va
da seama de generoasa accepție a acestei poziții și va înțelege că e
mai important modul cum a fost perceput de către electoratul care i-a încredințat astfel mandatul, decât modul cum a candidat fiind propus pe
listele și în virtutea unui program de partid. Este drept că, în ambele
cazuri, un om cinstit are obligații și de o parte și de alta: Nu poți
întoarce spatele unui partid care te-a propus drept candidat al său, dar
nici nu poți nesocoti voința unui electorat care te-a ales și te-a
mandatat cu toată voința lui care, la ora aceea, era singura forță și
deliberativă și decizională a țării. Iar, dacă acest mare credit care ți
s-a acordat, se datorează în primul rând faptului că ai fost perceput
drept reprezentantul unor valori mai mari decât s-a dovedit clasa
politică să respecte, dacă s-a sperat că prin tine se va depăși
meschinăria limitării ei la interesul personal și de gașcă, ajungându-se
la o guvernare mai de valoare pentru țară, atunci ce faci?... Nu e o
alegere ușoară, dar tocmai aceasta va fi proba de foc a alesului față de
alegătorii care l-au promovat, dacă respectăm ideea că electoratul e
mai mult decât un partid; că democrația, față de acest electorat ne
subliniază direcția obligațiilor principale.
Obligația
față de partid a domnului Klaus Johannis, acum, cât îi mai este în
frunte, ar fi să-i dea o direcție de guvernare, pe care acum n-o are și
să-l curețe bine de corupții guvernărilor trecute de care, ca și partea
adversă, nu duce lipsă. Să ferească acest partid de vreo contaminare cu
formații de buzunar băsescian gen Udrea sau Macovei; să-i scoată în fața
justiției pe parlamentarii vocali altă dată, rămași azi cu ciocul mic,
unicul lor scop fiind imunitatea; să condamne metodele prin care, ca la
Bistrița-Năsăud, de exemplu, mitul vampiric numit de Bram Stocker
„Contele Dracula”, s-ar putea schimba în cel polițisto-penalo-fustangiu
numit „Baronul Oltean”, să pună la afacerile lui Videanu o bordură la
fel de clară cum s-a făcut și izolația față de echipamentele electrice
vândute de Fenechiu. Apoi abia, distanțându-se de o asemenea clasă
politică spre infirmarea căreia a primit el voturile cele sincere, după o
experiență de una sau două legislaturi în slujba strictă a întregului
electorat, indiferent dacă a votat cu el sau nu, când va constata că
nici partidul nu l-a făcut de râs prin nerespectarea valorilor
moral-democratice, va putea să se întoarcă cu fruntea sus, chiar și
cerând din nou derogare.
Cât despre șansa noastră, a românilor, ce se poate dori altceva mai bun
decât să avem un președinte așa cum l-am perceput pe omul care a
întrunit sufragiul?!... Pentru că, tocmai printr-o asemenea percepție
ne-am exprimat speranțele și, în ultimă instanță, voința de a alege
dintr-un alt mediu, promovând începuturile unei alt fel de clase
politice. Iar, dacă el va înțelege un asemenea comandament, atunci va
ajunge și să reprezinte ceva esențial pentru destinul societății
românești: Fermentul de schimbare a compromisei clase politice actuale.
În
aceste condiții, răspunsul la repetata întrebare cu căștigătorul se
oprește la atenționarea că acesta va fi cu adevărat cel care trage cele
mai lucide concluzii după penibila experiență de oportunism juvenil,
care doar s-a pretins a fi întinerire politică și i-a costat pe români
încă doi ani de așteptare în van a redresării. Dar, buni creștini fiind,
care vin cu gândul blând al convertirii păcătosului prin forța
superioară a Credinței exercitată asupra lui, nu excludem faptul că
această concluzie ar putea-o trage chiar perdantul de astăzi și partidul
său, tocmai pentru că pornim de la dorința de a-i fi bine Țării și
poporului ei, indiferent din ce direcție vine acest suflu al binelui.
Revenind
în încheiere la șansa principală pe care ne-o dorim, cea prin care
câștigătorul să aibă tăria a se demonstra cât mai aproape modelului
ideal de alt fel de om politic în care a fost perceput și votat, risc să
fiu tras de mânecă pentru disproporție dar, spre încurajarea
speranțelor noastre, mă hazardez să evoc din istorie revirimentul marcat
cândva de către o mare națiune în întregul ei, prin exemplul unui
președinte devenit simbolic: Este vorba de Abraham Lincoln prin care s-a
demonstrat că, indiferent de toate mecanismele politice, de la cele
onorabile și vizibile, până la dedesubturile pe care învață să le
stăpânească, o clasă politică trebuie să se schimbe în funcție de
cerințele și competențele la care a ajuns electoratul. Pentru că numai
el este cel care-ți acordă recunoașterea de om politic, tocmai prin
modul în care corespunzi așteptărilor sale. Istoria Statelor Unite
menționează în acest caz contrastul în care apărea Abraham Lincoln,
până atunci avocat de provincie obișnuit cu o comportare logică dar
modestă, față de politicienii abili și versați în toate secretele și
conexiunile subtile ale vieți politice din Capitală. Un contrast
nefavorabi lui, fiindcă părea, la prima vedere, a fi destul de stângaci
față de abilitățile lor strălucitoare de oameni dăinuind mereu în sfera
puterii, și chiar față de anvergura politică pe care o demonstraseră
alți președinți ai Statelor Unite. Desigur, poate că Lincoln nu avea
toată aparenta strălucire a speculativului rodaj politic al acelora,
rezumându-se la faptul că de acolo, din Illinois-ul de unde venea,
învățase să cunoască mai bine nevoile Americii și ale Cetățeanului,
ajungând la o adevărată rațiune a lor. Dar când America și cetățenii ei
și-au dat seama de această deosebire, n-a mai existat nici o îndoială
că tocmai așa se reprezenta șansa providențială a celor care l-au ales.
Astfel, nu Lincoln a fost cel care și-a schimbat comportamentul și
raționamentele bine învățate în acel colț de Americă unde se formase, ci
mai degrabă ceilalți, împinși de emanciparea electorală pe care o
aducea o astfel de viziune, și le-au însușit pe ale lui. Și iată că
despre Abraham Lincoln vorbim întotdeauna cu numele întreg al
personalității sale, în vreme ce multor nume de rezonanță e necesar să
li se adauge, pentru istorie, precizarea că a fost al nu știu câtelea
președinte.
Așa să ne-ajute Dumnezeu și pe noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu